spot_img
Altele
    AcasăEditorialPrimăvara bicicliştilor

    Primăvara bicicliştilor

    Perioada de dinaintea campaniei electorale pentru alegerile locale, pare una la fel de fierbinte precum cea din campania electorală. Dacă nu chiar şi mai şi. În campanie, primarul în exerciţiu, sau contracandidaţii acestuia, cel puţin sunt în acţiune, în dialog, comunică, interacţionează, promit, propun, mint, sărută mâini (cu sau fără grimase), pupă obrăjori sau obraji ridaţi de vreme şi vremuri (la fel, cu sau fără grimase), şi multe altele. Acum fierb în suc propriu. Nici că stau liniştiţi, nici că pot să iese în public, cu surle şi trâmbiţe. Bine, bine, într-un fel, sau mai bine spus, neoficial, a început campania electorală. Chiar dacă nu pot ei, viitorii candidaţi, să-şi facă de cap prin lume, totuşi, aşa cum pot, cum le permite situaţia, se mişcă. Nu pierd ocazia şi ocaziile, pentru că pierd teren, iar terenul odată pierdut, cu greu mai poate fi recuperat, dacă nu, imposibil. Astfel, mărţişoarele şi florile au constituit şi mai constituie încă, un foarte bun prilej pentru candidaţii la primării, pentru a le oferi doamnelor şi domnişoarelor. Cel mai avantajat la aceste ocazii este primarul în exerciţiu, pentru că are şi motivul şi chiar îi stă bine să o facă. Contracandidaţii, în general, nu prea au nici dare de mână, nici nu le prea stă bine să o facă, putând fi întrebaţi de către femei: „în ce calitate, bă nene?”. Dacă tot veni vorba despre avantaje, avantajul unui singur tur de scrutin la alegeri îl are tot primarul, fiind în exerciţiu şi îi stă la îndemână să mai servească şi să mai comunice pe la primărie cu câte un cetăţean (turmentat sau nu). O agitaţie mocneşte şi prin rândul electoratului, oamenii fiind curioşi cu ce anume vor mai fi ademeniţi. Bine, de-o ţuică, de-o bere, de-o plasă cu mălai şi alte alimente (expirate sau nu), sunt siguri, chiar şi de-un pol, doi, dar ce-o mai veni pe lângă astea, ceva mai baban, asta este dilema!? S-a tot zvonit de nişte biciclete. Chinezeşti, bineînţeles. Acum nu se ştie sigur dacă se vor da şi în campania de primăvară, cea a alegerilor locale, dar în cea de toamnă, cea a alegerilor parlamentare, sunt date ca sigure. Dacă rămâneau alegerile cuplate numai pentru toamnă, era o chestie. Efortul era unul singur. Acum să le dai în două tranşe, nu prea merge. Şi apoi, dacă primarii dau biciclete, parlamentarii trebuie să dea cel puţin scutere. Dacă mai erau şi alegerile prezidenţiale tot odată la patru ani, adică tot în acest an, nu ştiu cum mai ieşea!? Se trecea măcar pe motociclete, că de maşini cred că nu putea fi vorba. Ori mai şti? Poate le vopseau niţel pe alea de la „Rabla”, şi le dădeau la cetăţeni, urmând să le scoată din circulaţie până în primăvara următoare. Ah! O cătuno-ştire de ultimă oră, garantează că bicicletele chinezeşti cad în vreo săptămână-două, rar care să meargă până spre toamnă. Alea mai puţin folosite. Aşa că băieţii scapă ieftin, pot merge liniştiţi, tot pe varianta bicicletelor cu angrenaje de plastic.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: