spot_img
13.4 C
Târgu Jiu
miercuri, septembrie 18, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAccident cu victime pe Calea Severinului

    Accident cu victime pe Calea Severinului

    Un tânăr a provocat un accident rutier, după ce nu a acord prioritate în trafic. Incidentul soldat cu victime a avut loc pe Calea Severinului din Târgu Jiu.


    „La data de 12.09.2024, polițiști din cadrul Poliției Târgu-Jiu au fost sesizați prin apelul 112 despre faptul că pe raza municipiului a avut loc un accident rutier soldat cu victime.
    Polițiștii rutieri s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care au stabilit faptul că un tânăr de 19 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, ajungând la intersecția cu strada Calea Severinului, nu ar fi acordat prioritate de trecere și ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 58 de ani, din comuna Scoarța, care se deplasa din direcția străzii Unirii în direcția străzii Luncilor. În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat în gardul unui imobil, de pe Calea Severinului, rezultând rănirea unui barbat de 75 de ani, din comuna Scoarţa, pasager dreapta față în autoturism”, a transmis IPJ Gorj.
    Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!