spot_img
Altele
    AcasăEvenimentAccident de circulaţie, urmat de lovituri

    Accident de circulaţie, urmat de lovituri

    Doi conducători auto care, după ce au fost implicaţi într-un accident de circulaţie, s-au agresat reciproc şi au tulburat ordinea şi liniştea publică, au fost reţinuţi de poliţiştii din Rovinari pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

    Poliţiştii au continuat cercetările în cazul privind pe conducătorii auto B.T., de 36 ani şi R.C., de 27 ani, ambii din comuna Negomir, judeţul Gorj, care, în seara zilei de 10 iulie, în jurul orelor 20:30, au fost implicaţi într-un accident de circulaţie, pe DJ 674 Negomir. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, din cercetările efectuate până în prezent, poliţiştii au stabilit că cei doi suspecţi, imediat după producerea accidentului, au coborât din autovehicule şi s-au agresat reciproc. Mai mult, în timpul altercaţiei, R.C. a spart geamul portierei stânga faţă a autoturismului aparţinând celuilalt suspect. Având în vedere că prin faptele comise de către cei doi suspecţi s-a tulburat ordinea şi liniştea publică, creându-se o stare de indignare în rândul cetăţenilor martori la incident, la data de 11 iulie poliţiştii au emis pe numele acestora, ordonanţe de reţinere pe timp de 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Suspecţii au obligaţia de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru 30 de zile.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: