Un incident grav a avut loc în această seară, pe pasarela din Târgu-Jiu, unde un autoturism s-a izbit de parapetele de protecție, fiind la un pas de a cădea în gol de pe pod. Conform martorilor, șoferul, despre care se crede că ar fi consumat băuturi alcoolice, a părăsit imediat locul accidentului, lăsând mașina blocată pe carosabil și îngreunând circulația.
Autoturismul avariat a fost ulterior ridicat de un echipaj de la serviciul de tractări al Transloc. În momentul în care proprietarul va încerca să-și recupereze vehiculul, angajații companiei de tractări urmează să notifice poliția, conform procedurilor.
Șoferul teribilist riscă acum cel puțin o amendă pentru blocarea traficului, dar și sancțiuni mai severe, dacă se confirmă suspiciunea că a condus sub influența alcoolului. Poliția continuă cercetările, pentru a-l identifica și a stabili circumstanțele exacte ale accidentului.
Sursa foto: Radare si echipaje de poliție Gorj
În fiecare noapte după ora 12 fac întrecere domnii pe si spre pasarela…ambalează moale ca la concurs…domnii polițiști de ce nu patrulează mai des prin zona..