spot_img
12 C
Târgu Jiu
duminică, mai 12, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAccident produs de un motociclist

    Accident produs de un motociclist

    Un accident rutier, cu victime, a avut loc în Târgu Jiu. Un motociclist grăbit a ajuns la spital.

    „La data de 7 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Victoriei, din municipiul Târgu Jiu a avut loc un eveniment rutier cu victime.

    Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că un bărbat de 32 de ani, din municipiul Târgu Jiu în timp ce se deplasa cu o motocicletă pe strada Victoriei nu ar fi respectat culoarea roșie a semaforului și nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din comuna Urdari, care se angajase în efectuarea virajului la stânga. În urma impactului a rezultat rănirea bărbatului de 32 de ani, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
    Conducătorii vehiculelor au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a transmis IPJ Gorj.
    În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: