spot_img
Altele
    AcasăEvenimentAdministratorul unui centru de fier vechi, cercetat pentru furt

    Administratorul unui centru de fier vechi, cercetat pentru furt

    Administratorul unui depozit de colectare a deşeurilor feroase s-a ales cu dosar penal pentru furt şi asta după ce maşina pe care o conducea a fost oprită la un control de rutină de către un echipaj al poliţiei din Rovinari. Oamenii legii au tras pe dreapta autovehiculul, având indicii că transportă bunuri furate.

    Poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari, în timp ce acţionau pe strada Tineretului, au oprit pentru control o autoutilitară despre care existau indicii că transportă bunuri rezultate din comiterea infracţiunii de furt. Conducătorul auto a fost identificat ca fiind M.I., de 44 ani, din Rovinari, administrator al unei societăţi comerciale ce are ca obiect de activitate colectarea deşeurilor feroase. Cu ocazia controlului efectuat de poliţişti, în autoutilitară au fost identificate 12 role de benzi transportoare uzate, despre care s-a stabilit că au fost sustrase în cursul după-amiezii respective, din incinta depozitului de cărbune ce aparţine unei unităţi miniere din localitate. Din investigaţiile efectuate, poliţiştii au stabilit că suspecţi de comiterea infracţiunii de furt sunt L.D., de 49 ani, din comuna Cruşeţ, fără forme legale în oraşul Rovinari, şi F.V., de 40 ani, din Rovinari, pasageri în autoutilitară. Continuând cercetările, poliţiştii au constatat că suspecţii au folosit la comiterea infracţiunii un detector de metale confecţionat artizanal. Bunurile sustrase urmau să fie transportate în comuna Fărcăşeşti, la punctul de lucru al societăţii comerciale ce are ca obiect de activitate colectarea deşeurilor feroase, în vederea valorificării. Poliţiştii au constituit un dosar penal în care efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, precum şi pentru probarea activităţii infracţionale. Subansamblele miniere şi detectorul de metale identificat au fost indisponibilizate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: