spot_img
15.2 C
Târgu Jiu
miercuri, octombrie 9, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAgresată și mușcată de propriul fiu

    Agresată și mușcată de propriul fiu

    Un bărbat și concubina lui au agresat o femeie de 78 de ani. Victima este mama bărbatului. Bunica a alertat poliția, după ce fiul a mușcat-o de față.

    „La data de 12 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Turceni au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj un bărbat de 54 de ani, din comuna Ionești și o femeie de 48 de ani, din comuna Butoiești, județul Mehedinți, fiind bănuiți de săvârşirea infracţiunii de violență în familie.
    În aceeași zi, în jurul orei 15:00, polițiștii au fost sesizați prin plângere de o femeie de 78 de ani, din comuna Ionești, cu privire la faptul că fiul său, împreună cu concubina acestuia au agresat-o.
    Cu ocazia cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că, în ziua de 27 august a.c., pe fondul unui conflict verbal, bărbatul ar fi luat-o cu mâinile de gât și ar fi mușcat-o cu gura de bărbie pe mama sa, iar concubina acestuia, ar fi lovit-o pe aceasta cu un obiect dur din lemn în zona antebrațului stâng, provocându-i leziuni.

    A fost întocmit formular de evaluare a riscului reieșind că există risc iminent, fapt pentru care s-au emis două ordine de protecție provizorii, cei doi presupuși agresori, aceștia fiind obligați să păstreze o distanță de 100 metri față de victimă și de locuința sa, a transmis IPJ Gorj.
    Polițiștii continuă cercetările pentru luarea tuturor măsurilor legale.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!