spot_img
12.4 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAmenzi usturătoare pentru angajatori

    Amenzi usturătoare pentru angajatori

    Inspectorii de muncă au continuat acţiunile de îndrumare, prevenţie şi control în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă. Deşi nu au fost depistaţi angajatori care să presteze activitate cu persoane fără forme legale de angajare, au existat totuşi alte nereguli pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de 44.800 lei.

    itm-sigla

    Zece angajatori au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare de peste 20.000 de lei. Principalele deficienţe pentru care au fost aplicate sancţiuni contravenţionale angajatorilor au vizat nerespectarea prevederilor legale referitoare la acordarea repausului săptămânal, la munca de noapte şi munca suplimentară, nerespectarea dispoziţiilor privind garantarea în plată a salariului minim brut pe ţară, precum şi nerespectarea prevederilor legale referitoare la transmiterea registrului general de evidenţă a salariaţilor. În ceea ce priveşte munca la negru, inspectorul şef din cadrul ITM Gorj, Octavian Romanescu, a declarat că numărul cazurilor a scăzut faţă de anul trecut. Cuantumul amenzii aplicate pentru fiecare persoană găsită la muncă fără forme legale poate ajunge până la 20.000 de lei.

    De asemenea, în această perioadă, Compartimentul Securitate şi sănătate în muncă din cadrul ITM Gorj a desfăşurat 33 controale pentru respectarea prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în care au fost depistate 28 neconformităţi. Inspectorii ITM au aplicat 28 sancţiuni contravenţionale în valoare de 21.000 lei. Principalele neconformităţi pentru care s-au aplicat sancţiuni au fost: neevaluarea tuturor riscurilor existente la locurile de muncă, instruirea necorespunzătoare a personalului, neasigurarea dispozitivelor de protecţie la organele aflate în mişcare ale echipamentelor de muncă, neefectuarea controlului medical periodic, truse medicale incomplete la locurile de muncă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: