spot_img
13.4 C
Târgu Jiu
vineri, mai 17, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAngajator la negru în municipiul Târgu-Jiu

    Angajator la negru în municipiul Târgu-Jiu

    Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a continuat acţiunile de informare, prevenţie şi control în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă, depistând astfel un angajator la negru în municipiul Târgu-Jiu. „Au fost efectuate un număr total de 28 controale pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare. A fost depistat un angajator care utiliza munca la negru, având o persoană fără forme legale de angajare. A fost aplicată o sancţiune în cuantum de 10.000 lei. Angajatorul depistat desfăşoară activitate de comerţ în municipiul Târgu-Jiu”, a precizat inspectorul şef al ITM Gorj, George Romanescu. Tot în urma acţiunilor de control desfăşurate în această perioadă au fost aplicate cinci sancţiuni contravenţionale în valoare de 23.000 lei. Compartimentul Securitate şi Sănătate în Muncă din cadrul ITM Gorj a desfăşurat în această perioadă 37 controale pentru respectarea prevederilor legale în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă în care au fost depistate 38 de neconformităţi pentru care au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 11.500 lei. Principalele neconformităţi pentru care s-au aplicat sancţiuni au fost: neefectuarea controlului medical periodic, neasigurarea organizării si funcţionării comitetului de securitate si sănătate în muncă, instruirea necorespunzătoare a personalului, neasigurarea dispozitivelor de protecţie la organele aflate în mişcare ale echipamentelor de muncă, neevaluarea tuturor riscurilor existente la locurile de muncă, truse medicale incomplete la locurile de muncă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: