spot_img
16.9 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAngajatorii din Rânca, prinşi din nou pe picior greşit

    Angajatorii din Rânca, prinşi din nou pe picior greşit

    Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a descoperit noi nereguli în staţiunea montană Rânca. Se pare, aici au fost depistaţi angajatori la negru, aşa cum s-a întâmplat şi săptămâna trecută, care bineînţeles nu au scăpat de rigorile legii. În această perioadă au fost efectuate un număr total de 28 controale, dintre care 27 controale pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare. Au fost depistaţi trei angajatori care utilizau munca la negru, având patru persoane fără forme legale de angajare, dintre care una este femeie. Au fost aplicate trei sancţiuni pentru utilizarea muncii fără forme legale de angajare în cuantum de 40.000 lei. Angajatorii depistaţi că prestau activitate cu persoane „la negru” desfăşurau activitate în construcţii (staţiunea Rânca, Târgu-Jiu), respectiv comerţ (Motru). Ca urmare a controalelor efectuate, au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale la şapte angajatori, din care patru sunt amenzi în valoare totală de 41.500 lei. Tot în această perioadă au fost efectuate 23 controale privind respectarea prevederilor legale în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă în care au fost aplicate 38 sancţiuni în valoare de 17.000 lei. Principalele neconformităţi pentru care s-au aplicat sancţiuni au fost: instruirea necorespunzătoare a personalului, nesemnalizarea riscurilor, neevaluarea tuturor riscurilor existente la locurile de muncă si pentru grupurile sensibile, neefectuarea controlului medical periodic, truse medicale incomplete la locurile de muncă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: