spot_img
Altele
    AcasăEvenimentAproximativ 100 de şoferi, luaţi în vizor de poliţişti

    Aproximativ 100 de şoferi, luaţi în vizor de poliţişti

    Folosirea telefonului mobil este strict interzisă la volan. Şoferii care nu au ştiut acest lucru, sau care au „omis” această prevedere din Codul Rutier s-au ales fie cu amenzi usturătoare, fie cu puncte de penalizare. În acest sens, în perioada 9 – 11 iulie poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au acţionat pentru prevenirea accidentelor de circulaţie care au drept cauză concurentă folosirea telefonului mobil în timpul conducerii. Acţiunea pentru prevenirea acestui gen de abateri a fost demarată la nivel naţional de către Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Pe parcursul acţiunilor derulate pe principalele artere de circulaţie din judeţul Gorj, poliţiştii rutieri din cadrul Serviciului Rutier şi subunităţilor teritoriale de poliţie, au identificat şi sancţionat contravenţional, 92 de conducători auto care foloseau telefonul mobil în timpul conducerii. Pe lângă sancţiunea amenzii, conducătorilor auto le-au fost aplicate şi un număr de 2 puncte de penalizare. Poliţia Română le recomandă conducătorilor de autovehicule următoarele: să nu poarte convorbiri telefonice în timp ce conduc un autovehicul, decât dacă folosesc sisteme de tip „mâini libere”, utilizarea unui telefon mobil în timp ce conduc poate distrage atenţia afectând capacitatea de concentrare asupra drumului. Astfel, chiar dacă utilizează un sistem de tip „mâini libere”, se va limita convorbirea, entru convorbirile importante autoturismul trebuie tras pe dreapta, nu se scriu şi nu se citesc mesaje tip SMS, MMS în timpul conducerii unui vehicul şi se păstrează o distanţă regulamentară faţă de autovehiculul din faţă pentru a se putea evita orice pericol.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: