AcasăEvenimentAu vrut să fure cablurile telefonice

Au vrut să fure cablurile telefonice

Mai mulți tineri din Dolj au fost reținuți, după ce au încercat să fure cablurile de telefonie din localitatea Dănciulești. Un localnic i-a văzut și a alertat poliția.
„La data de 8 august a.c., polițiști din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul IPJ Gorj trei tineri, de 25, 26 și 29 de ani, toți din județul Dolj, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În noaptea de 7/8 august a.c., polițiștii au fost sesizaţi de un bărbat din comuna Dănciulești, cu privire la faptul că trei persoane s-au urcat pe stâlpi să taie cablurile de telefonie.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că persoane necunoscute au secționat cablul de telefonie ce aparține societății comerciale de profil, montat pe stâlpii situați pe raza satului Rădinești, pe o porțiune de aproximativ 2 kilometri, însă nu au reușit să sustragă cablul, întrucât în momentul în care au fost surprinși de apelant au părăsit locul faptei, cu un autoturism”, transmite IPJ Gorj.
La scurt timp, polițiștii au identificat și oprit în trafic, autoturismul cu care cei trei încercau să se sustragă, fiind legitimați și conduși la sediul poliției pentru efectuarea de cercetări și luarea măsurilor legale.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente