Un bărbat s-a urcat băut la volan și a lovit frontal o altă mașină condusă regulamentar. Astfel, data de 23 februarie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești Jiu au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 66.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat de 28 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism din direcția orașului Bumbești Jiu către Târgu Jiu, ar fi pătruns pe contrasens, intrând într-o coliziune frontală cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 23 de ani, din municipiu.
În urma impactului, bărbatul de 23 de ani și o pasageră de aceeași vârstă, aflată în același autoturism, au suferit răni și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 28 de ani.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte ale producerii accidentului.