spot_img
10 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăEvenimentCompetiţie sportivă de airsoft la Târgu-Jiu sau „joaca de-a războiul”

    Competiţie sportivă de airsoft la Târgu-Jiu sau „joaca de-a războiul”

    Zeci de tineri din mai multe judeţe s-au întrecut, duminică, la Târgu-Jiu, în cadrul unui competiţii sportive de airsoft, un joc în care participanţii simulează un conflict sau efectuează anumite misiuni militare, cu ajutorul unor replici ale armelor reale.

    airsoft 2airsoft

    Competiţia de airsoft la care au participat, duminică, tineri din Gorj, Vâlcea, Mehedinţi, Dolj şi Hunedoara a avut loc pe amplasamentul fostei ferme de porci din cartierul Iezureni. La începutul jocului, regulile au fost stabilite de organizatori, echipamentele de protecţie au fost verificate, iar armele au fost măsurate cu un dispozitiv special. Potrivit lui Ciprian Brînzan, unul dintre organizatori, cei aproape 50 de tineri veniţi la Târgu-Jiu au fost împărţiţi în două echipe. Tema misiunii militare a fost capturarea unui doctor specializat în crearea de focoase nucleare, pe urmele căruia se afla un grup de terorişti. „Sunt tineri din cinci judeţe, 55 de participanţi în total. Fiecare judeţ are câte opt-nouă jucători. Airsoft este un joc de copii mari, cu replici ale armelor. Avem un scenariu de luptă pe teren, împărţiţi în două echipe. Echipa care îndeplineşte cele mai multe misiuni în joc obţine cel mai mare punctaj şi este şi câştigătoare, bineînţeles. Încercăm să dezvoltăm şi în judeţul nostru acest sport”, a explicat Ciprian Brînzan, unul dintre organizatori.

    Club de airsoft, în Târgu-Jiu

    În judeţul Gorj, airsoftul este abia la început, un grup de tineri punând recent, bazele unui Club Sportiv la Târgu-Jiu. Fabian Cilibiu, fondatorul Clubului Airsoft Târgu-Jiu, speră ca „joaca de-a războiul” să devină un adevărat sport la nivel naţional, existând chiar şanse de a fi înfiinţată o federaţie. „Airsoft se bazează pe nişte reguli destul de stricte, regulament aprobat la nivel internaţional pe care îl adaptăm şi noi, la situaţia noastră, la nivelul nostru de joc. În principiu, jocul se bazează pe fair-play, dar sunt nişte reguli destul de simple, pentru protecţia jucătorilor, pentru a nu se întâmpla diverse accidente. Eu sunt mai nou în acest sport, de un an îl practic. E un sport care atrage mulţi tineri, e un mod de a face mişcare, dar şi de a socializa, de a cunoaşte noi prieteni”, a declarat Fabian Cilibiu, unul dintre organizatorii de competiţiei de duminică de la Târgu-Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: