spot_img
22.6 C
Târgu Jiu
vineri, octombrie 11, 2024
Altele
    AcasăEvenimentDe Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului de Dezastre, ISU Gorj scoate câinii...

    De Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului de Dezastre, ISU Gorj scoate câinii la acțiune

    În fiecare an, la data de 13 octombrie, este marcată Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului de Dezastre. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj pregătește mai multe acțiuni dedicate acestei zile. O acțiune va avea loc în incinta Colegiului Național Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu.

    ” Este un bun prilej pentru noi pentru a veni în sprijinul comunităților cu reguli și măsuri de prevenire a dezastrelor.
    Pentru perioada următoare am organizat o serie de activități care au rolul atât de conștientizare a populației cu privire la riscurile de producere a situațiilor de urgență, dar și de antrenare a structurilor care au atribuții în gestionarea situațiilor de urgență.
    Pentru zilele de sâmbătă și duminică, 12-13 octombrie 2024, am organizat puncte de informare preventivă în incinta Shopping City Tg-Jiu și în alte zome cu aglomerări de persoane din municipiul Tg-Jiu, unde vom purta discuții cu cetățenii despre cum prevenim situațiile de urgență. Activitățile dedicate Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscului de Dezastre vor continua în zilele de marți și miercuri, 15-16 octombrie 2024, prin desfășurarea unui amplu exercițiu cu forțe și mijloace în teren pentru antrenarea structurilor profesioniste de intervenție în situații de urgență.
    Pe lângă structurile profesioniste care au atribuții în gestionarea situațiilor de urgență, în cadrul acestui exercițiu ni se vor alătura și reprezentanți ai societății civile care și-au dedicat o bună parte din timpul lor prevenirii și gestionării situațiilor de urgență. Îi vom avea alături de noi pe prietenii noștri din cadrul Clubului Câini de Salvare București și Asociația Energia Inteligenta.
    Activitățile dedicate prevenirii dezastrelor se vor încheia joi, 17 octombrie 2024, printr-o demonstrație de căutare-salvare persoane din diferite medii cu ajutorul câinilor specializați pe care o vom susține la Colegiul Național Tudor Vladimirescu din municipiul Tg-Jiu”, transmite ISU Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!