spot_img
Altele
    AcasăEvenimentDin nou în arest

    Din nou în arest

    Au fost reţinuţi pentru furt de cazane, însă instanţa de judecată a decis să fie cercetaţi în libertate. Cu toate acestea, au ajuns din nou pe mâinile poliţiştilor, acuzaţi de furturi din locuinţe. Vorbim despre doi dintre cei trei hoţi de cazane din comuna Teleşti, care acum au făcut din nou o plimbare prin arestul poliţiei, fiind acuzaţi pentru a doua oară de furt calificat. Nici bine nu au ajuns acasă, după o noapte petrecută în arestul poliţiei, că poliţiştii le-au pus din nou cătuşele la mâini, acuzaţi fiind de furt calificat. Oamenii legii au adus probe noi faţă de doi dintre hoţii din Teleşti, specializaţi în furturi de cazane, astfel că imediat ce au finalizat ancheta i-au şi reţinut pentru săvârşirea unor furturi din locuinţe. „Reamintim că la data de 01.08.2011, poliţiştii i-au mai reţinut pe cei doi cei doi suspecţi, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, constând în aceea că în noaptea de 31.07/01.08. 2011, împreună cu o altă persoană, au sustras dintr-o anexă a unui bărbat de 68 de ani, din comuna Arcani, un capac şi o ţeavă din cupru, evaluate de partea vătămată la suma de 3.000 lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Daniel Tică. Prezentaţi cu propunere de arestare preventivă unităţii de parchet, împotriva suspecţilor a fost dispusă măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru o perioadă de 29 de zile.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: