spot_img
13.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEvenimentDoi gorjeni, băgaţi la puşcărie

    Doi gorjeni, băgaţi la puşcărie

    Doi gorjeni au ajuns în custodia poliţiştilor după ce pe numele acestora au fost emise mandate de executare a unor pedepse cu închisoarea. În fapt unul dintre cei doi, în vârstă de 37 de ani, din Rovinari a fost condamnat la un an de închisoare, pentru comiterea infracţiunilor de distrugere şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice. În baza mandatului, poliţiştii l-au introdus pe bărbat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, urmând să îl încarcereze în Penitenciarul Târgu-Jiu. În Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj a ajuns şi M.C., de 25 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, condamnat de către instanţa de judecată la executarea unei pedepse de opt luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. În fapt, s-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 14.08.2011, în jurul orei 05.00, tânărul, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a urcat la volanul unui autoturism pe care l-a condus pe strada Dumbrava. Neavând nici permis de conducere, M.C. a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu gardul din beton al unui imobil.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: