spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentDouă minore din Bâlteni, la un pas de viol

    Două minore din Bâlteni, la un pas de viol

    Doi tineri din comuna gorjeană Bâlteni au ajuns în vizorul Poliţiei, după ce au fost acuzaţi de viol. Tinerii au participat la un chef, care a avut loc în casa unuia dintre cei doi, iar două fete, surori, cu vârste de 13 şi respectiv 15 ani, care au fost printre petrecăreţi au ajuns la finalul petrecerii la Poliţie, unde au povestit că au fost la un pas să fie violate. Fetele au povestit poliţiştilor că cei doi indivizi le-au îmbătat, după care au încercat să le dezbrace pentru a le viola. Cu puţin noroc, fetele au scăpat neatinse, iar odată fugite s-au dus direct în braţele bunicilor, cărora le-au povestit coşmarul prin care tocmai trecuseră. Oamenii legii au pornit o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a săvârşit fapta, iar la finalul primelor audieri, au întocmit dosare penale pe numele indivizilor pentru tentativă de viol. Povestea este însă mai greu de descurcat, mai ale că fetele au mers de bună voie în casa respectivă, după cum a reieşit din ancheta poliţiştilor. „Din primele verificări efectuate a rezultat faptul că, minorele s-au deplasat de bunăvoie în cursul nopţii, împreună cu P.V., 24 ani, la locuinţa acesteia din comuna Bâlteni, judeţul Gorj, unde doi tineri P.T., de 25 şi P.I.F., de 27 ani, ambii din localitate au încercat să întreţină relaţii sexuale cu acestea”, a declarat Bogdan Scafeş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Părinţii fetelor au aflat imediat despre nenorocire şi a pus în alertă Poliţia pe urmele celor doi indivizi, care au vrut să profite de fiicele lor. „Nu ştiu mai exact ce să spun. Ştiu doar că pe cea mică a luat-o salvarea că era în stare de şoc, iar pe cea mare nu o găsim. A fost adusă la poliţie şi au băgat-o printr-un birou. Din ce mi-au spus că au fost luate de acasă de sora unuia dintre indivizi şi le-au îmbătat iar apoi au vrut să profite de ele. Au reuşit să scape neatinse şi au fugit acasă la bunici”, spunea mama fetelor, aflată în stare de şoc. Tatăl fetelor era şi mai supărat având în vedere că fiicele lor sunt minore „Ele sunt mici, iar cea care le-a luat are cred că 30 de ani. Şi indivizii ăia sunt mari, ce or fi avut cu ele să le îmbete forţat”, spunea tatăl fetelor. Ancheta în acest dosar nu s-a finalizat, însă pe numele celor doi indivizi au fost deschise dosare penale pentru tentativă de viol.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: