spot_img
12.4 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăEvenimentFără permis, a făcut accident și a refuzat testarea pentru alcool

    Fără permis, a făcut accident și a refuzat testarea pentru alcool

    Un șofer fără permis a ajuns cu mașina într-un imobil, după ce a pierdut controlul volanului.
    „La data de 7 aprilie 2024, polițiști din cadrul Compartimentului Rutier s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în noapte de 6 spre 7 aprilie, un bărbat, în vârstă de 26 de ani, din localitatea Bumbești Jiu, în timp ce conducea un autoturism, din direcția orașului Petroșani către Târgu Jiu, a intrat în coliziune cu un perete al unui imobil.
    În urma verificării bărbatului în bazele de date ale Poliției Române, acesta figura ca neavând permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
    De asemenea, bărbatul a refuzat atât testarea cu aparatul alcooltest, cât și transportul la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei” , a transmis IPJ Gorj.
    În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și refuz de prelevare de mostre biologice.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: