AcasăEvenimentFemeie din Turceni, la volan sub efectul drogurilor

Femeie din Turceni, la volan sub efectul drogurilor

Polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au oprit sâmbătă, 20 ianuarie, în trafic, pe Drumul Județean 673 Turceni, un autoturism condus de o femeie de 46 de ani, din localitate, iar în urma testării acesteia cu aparatul Drugtest, a fost obținut un rezultat pozitiv, indicând prezența substanțelor psihoactive în organism, respectiv AMP (amfetamină), aceasta fiind condusă la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanțelor psihoactive.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa substanțelor psihoactive.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente