spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAccident produs de un șofer beat pe o stradă din Târgu Jiu

    Accident produs de un șofer beat pe o stradă din Târgu Jiu

    Un șofer beat la volan nu a acordat prioritatea unui autoturism condus de un tânăr de 18 ani, iar cele două autoturisme au intrat în coliziune. Evenimentul a avut loc pe o stradă din Târgu Jiu.

    „Polițiștii rutieri s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care au stabilit faptul că, în timp ce un bărbat de 58 de ani, din municipiu, conducea un autoturism, pe strada Mioriței, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus regulamentar, pe strada 23 August, de un tânăr de 18 ani din comuna Bălești și a intrat în coliziune cu acesta, rezultând pagube materiale.

    Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul tânărului, iar în cazul bărbatului de 58 de ani a rezultat o concentrație de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.

    Acesta a fost condus la spital, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului“, se arată într-un comunicat al Poliției Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: