Caz șocant în comuna Bălești. O femeie a descoperit trupul neînsuflețit al unei vecine la care se afla în vizită. Poliția a deschis dosar penal.
„La data de 8 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați de către o femeie, despre faptul că a găsit-o decedată, în curtea locuinței, pe persoana la care se afla în vizită, în comuna Bălești. Polițiștii deplasați la fața locului au găsit decedată în curtea locuinței o femeie de 65 de ani, din municipiul Craiova, care locuia în comuna Bălești. Trupul femeii a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului”, a transmis IPJ Gorj.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.