spot_img
20.2 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 1, 2024
Altele
    AcasăEvenimentFemeie reţinută după ce a înşelat mai mulţi ciobani

    Femeie reţinută după ce a înşelat mai mulţi ciobani

    Peste 4.500 de miei sacrificaţi în Târgul Litovoi, de PaştiO femeie în vârstă de 63 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, a fost reţinută de poliţişti, fiind acuzată de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Aceasta a cumpărat 200 de oi de la patru ciobani, pe care ulterior a refuzat să le mai plătească. „La data de 30 mai a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea a patru infracţiunii de înşelăciune. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că în perioada septembrie – octombrie 2015, o femeie, de 63 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, ar fi cumpărat 201 ovine de la patru persoane şi ar fi refuzat să plătească contravaloare acestora. Păgubiţii sunt crescători de animale de pe raza comunelor Crasna şi Polovragi. La data de 30 mai a.c., cea în cauză a fost reţinută pentru 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj”, a declarat purătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Lucian Stroe. Suspecta a fost prezentată ieri Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci cu propuneri legale.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: