Polițiștii rutieri și inspectorii Registrului Auto Român au desfășurat, vineri, o amplă acțiune de control în municipiul Târgu Jiu, pentru depistarea autovehiculelor cu defecțiuni tehnice care pot pune în pericol siguranța traficului.
În intervalul orar 14:00 – 22:00, echipele de control au verificat 40 de autovehicule. În urma neregulilor descoperite, au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 22.055 de lei.
Totodată, 11 certificate de înmatriculare au fost retrase, după ce inspectorii RAR au constatat deficiențe tehnice care făceau autovehiculele nesigure pentru circulația pe drumurile publice.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Gorj atrag atenția că starea tehnică a mașinilor este esențială pentru prevenirea accidentelor și anunță că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, în funcție de evoluția situației operative.

