spot_img
19.6 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentFocar de infecție în curtea unui bărbat din Gorj

    Focar de infecție în curtea unui bărbat din Gorj

    Disperați că dejecțiile de la cele 17 vaci deținute de un localnic din Tămășești au ajuns în fântâni și chiar până în stradă, localnicii din comuna Bălești au chemat medicii veterinari și poliţia. Doi viței, morți de foame de două săptămâni ajunseseră hrană pentru câinii din curte.

    Canalele pluviale sunt pline de dejecții iar localnicii se plâng că nu mai pot suporta mirosul iar apa din fântâni este plină de urină de la vacile pe care le ține în curte. „Nu mai putem suporta și primarul nostru nici nu bagă în seamă. Apa e galbenă și bălegarul a ieșit pe sub poartă. Îi mor vacile de foame că ăsta nu are nimic să le dea de mâncare. Dacă ne ducem la el să îi zicem ceva, iese cu furca și ne înjură în toate felurile. Azi dimineață, veni poliția locală și îi ziseră să plece repede cu vacile pe câmp, să nu vadă presa. Era un vițel aici după poartă de care trăgeau câinii. Nu mai putem!”, susține o localnică. Vecinii mai spun că bărbatul de 55 de ani are probleme psihice și a ajuns să țină vacile chiar și în tinda casei. Cele două cadavre ale animalelor au fost ridicate cu un excavator și duse pe un câmp. Medicii veterinari spun că nu îi vor mai permite bărbatului să țină vacile în curte. Cât despre vreo sancțiune, nici vorbă! Autoritățile competente susțin că nu are avea din ce să o plătească și mai bine caută spații pe la rudele bărbatului unde să ducă animalele. Problema nu este rezolvată pentru că și apa din fântâni este infestată iar oamenilor le este teamă să discute cu vecinul lor pentru că este agresiv.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: