Furturile se dau în plină zi, în Târgu Jiu. O familie din oraș a rămas fără o bicicletă, după ce un individ a intrat în curte și a furat-o. Momentul furtului a fost surprins de camerele video amplasate de proprietarul imobilului în interiorul curții. În imaginea publicată, se vede clar fața celui ce pleacă cu bicicleta în brațe. Incidentul a avut loc în zona cunoscută sub denumirea „Foștii Pompieri”. Păgubiții fac apel la individul ce le-a intrat în curte și le-a sustras bunul, să îl înapoieze, altfel, imaginile vor ajunge la poliție.