spot_img
Altele
    AcasăEvenimentHoţi, daţi pe mâna Poliţiei de o bătrână de 75 de ani

    Hoţi, daţi pe mâna Poliţiei de o bătrână de 75 de ani

    O femeie în vârstă de 75 de ani din comuna Runcu a pus în alertă poliţiştii, povestind că i-a fost călcată locuinţa de hoţi. Oamenii legii au efectuat cercetări la faţa locului şi au stabilit că suspecţii au pătruns într-o anexă a locuinţei, după ce au smuls lacătul cu care era asigurată uşa de acces. Din interior au sustras un cazan de fabricat ţuică (oală şi capac), cu o capacitate de circa 100 litri, partea vătămată evaluând prejudiciul la suma de aproximativ 20.000 lei. „Urmare a investigaţiilor efectuate, poliţiştii au stabilit că suspecţi de comiterea furtului sunt trei tineri din comuna Runcu. Poliţiştii i-au depistat pe doi dintre suspecţii furtului, N.A.G., de 24 ani şi O.C.I., de 19 ani. Suspecţii au fost conduşi la sediul secţiei de poliţie pentru continuarea cercetărilor. Din probatoriul administrat s-a stabilit că suspecţii au sustras cazanul în noaptea de 22/23.02.2012, după care l-au transportat cu un autoturism taxi, până în municipiul Târgu-Jiu, valorificându-l pentru suma de 700 lei”, a declarat Daniel Ionuţ Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Poliţiştii au identificat persoana căreia îi fusese vândut cazanul. Prejudiciul a fost recuperat parţial, întrucât unele dintre elementele componente ale cazanului au fost distruse. Suspecţii N.A.G. şi O.C.I. au fost introduşi pe bază de ordonanţă de reţinere pe timp de 24 de ore, în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă. Prezentaţi în faţa procurorilor, aceştia din urmă au decis să-i lase în libertate, cu obligaţia ca suspecţii să nu părăsească ţara pentru o perioadă de 30 de zile. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi stabilirii răspunderii judiciare a suspecţilor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: