spot_img
22 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentHoţii care au lăsat satul fără cablu, reţinuţi de poliţişti

    Hoţii care au lăsat satul fără cablu, reţinuţi de poliţişti

    Poliţiştii gorjeni au emis ordonanţe de reţinere faţă de suspecţii furtului de cablu de telefonie, înregistrat pe raza localităţii Ţânţăreni. Oamenii legii au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de P.M., cu privire la faptul că la reţeaua de telefonie situată între satele Ţânţăreni şi Căpinteni, a apărut o semnalare de deranjament, fiind posibilă sustragerea cablului telefonic. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă constituită la nivelul subunităţii care a efectuat cercetarea locului faptei, constatând că din reţeaua aeriană de cablu telefonic, situată pe raza satului Floreşti, comuna Ţânţăreni, au fost tăiaţi şi sustraşi aproximativ 150 metri liniari. „Cu ocazia efectuării cercetării locului faptei, a fost identificat, T.L.I., de 18 ani, comuna Ţânţăreni, sat Floreşti, care se afla la domiciliul său împreună cu, S.M.P., de 20 şi T.L.I., de 18 ani, ambii din comuna Ţînţăreni, sat Floreşti, în timp ce ardeau mantaua de protecţie de la cablul telefonic. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, a declarat George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. În urma continuării cercetărilor, faţă de S.M., de 20 ani şi T.L., de 18 ani, ambii din localitatea Ţînţăreni, sat Floreşti, s-a dispus măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi distrugere, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Gorj, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti cu propunere de arestare preventivă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: