spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentIndivizi reţinuţi pentru acte de violenţă

    Indivizi reţinuţi pentru acte de violenţă

    Trei tineri puşi pe scandal au „beneficiat” de 24 de ore arest preventiv, după ce au fost acuzaţi de infracţiuni cu violenţă. Ei vor fi duşi în faţa procurorilor să-şi spună povestea care i-a adus în cătuşe.

    Cei trei indivizi cu vârste de 21 şi respectiv 25 de ani, din oraşul Novaci s-au ales cu dosare penale după ce au s-au luat la bătaie în trafic. Unul dintre cei implicaţi, în timp ce conducea un autoturism pe str. Eroilor din oraşul Novaci, deşi se afla în perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, a tamponat autoturismul condus de către C.D.I., de 27 ani, din Novaci. „După producerea accidentului, M.D.L., împreună cu suspecţii D.I.T. şi D.B., au coborât din autoturism şi au început să îl lovească pe C.D.I., care, pentru a scăpa de suspecţi, a fugit, intrând în domiciliul său. Cei trei suspecţi au urmărit partea vătămată şi au pătruns, fără drept, în domiciliul acesteia, unde au continuat actele de agresiune. Ulterior, au revenit la locul accidentului, relatând că C.D.I. ar fi părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei. Mai mult, în scopul de a nu atrage răspunderea penală a lui M.D.L., care se afla în perioada de suspendare a exercitării dreptului de conducere, fiind cercetat într-un alt dosar penal constituit la data de 09.03.2012, sub aspectul comiterii infracţiunii de refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, D.I.T. a declarat că el a condus autoturismul în momentul producerii accidentului”, a descris firul evenimentelor, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, Daniel Ionuţ Tică. De asemenea, pe parcursul administrării probatoriului, poliţiştii au constatat că împrejurările în care s-a produs acest accident de circulaţie şi agresiunile comise de către suspecţi asupra părţii vătămate, agresiuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 16-18 zile de îngrijiri medicale, au fost de natură a produce indignarea cetăţenilor din oraşul Novaci. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi stabilirea răspunderii judiciare a celor trei suspecţi.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: