spot_img
12.5 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentLa furat de…panouri electrice

    La furat de…panouri electrice

    Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin 112, despre faptul că pe raza cartierului Romaneşti, au fost observate mai multe persoane care transportă cu o căruţă, o cutie metalică, posibil sustrasă. Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu, s-au deplasat operativ în locul indicat de către apelant. Aici au fost depistaţi şi identificaţi I.D., de 24 ani, V.D., de 22 ani, A.D., de 21 ani şi P.M.R., de 39 ani, toţi din municipiul Târgu-Jiu. Persoanele în cauză transportau cu o căruţă, un panou electric metalic, cu înălţimea de aproximativ 2 m înălţime. Din verificările efectuate de către poliţişti s-a stabilit că suspecţii au sustras panoul electric din incinta unui bloc dezafectat, situat în cartierul Romaneşti, imobil ce aparţine unei societăţi comerciale. Bunul a fost recuperat şi restituit firmei prejudiciate. Poliţiştii au întocmit pe numele suspecţilor dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: