spot_img
13.4 C
Târgu Jiu
marți, mai 14, 2024
Altele
    AcasăRaspunsuriCredeţi că este necesară modificarea actualei legi a Educaţiei?

    Credeţi că este necesară modificarea actualei legi a Educaţiei?

    „De fiecare dată când se deschide subiectul învăţământului într-o dezbatere, mă întorc cu nostalgie cu gândul la şcoala romanească a anilor 1960-70, fiindcă apoi a început să se degradeze calitativ. Oricum, atunci, orice copil, indiferent de statutul social al părinţilor avea acces la învăţământ, inclusiv cel superior. Oricărui absolvent i se asigură obligatoriu un loc de muncă conform pregătirii sale, fiind o corelare la nivel naţional dintre „fabricile forţei de munca” (şcolile) şi beneficiarii celei mai importante resurse inepuizabile ale unui popor-resursa umană, fiindcă structura învăţământului era corelată cu structura nevoilor economice, politice, sociale, culturale ale ţării. Atunci, dascălii erau dascăli, la catedra cu autoritate incontestabilă şi cu salarii rezonabile fără a fi obligaţi la compromisuri iar elevii şi studenţii aveau statutul lor special: uniforme cu numere la elevi la şcoală şi pe stradă, respect faţă de profesori şi cei mai în vârstă, băutura şi ţigările erau apucături izolate (nu se discută de droguri), nu vedeam elevii claselor mici escortaţi de părinţi, bunici sau bone. Acum totul este invers: au acces la învăţământ numai cei cu posibilităţi financiare, proliferează învăţământul superior în toate comunele, în fiecare an apar pe piaţă peste 190.000 de absolvenţi, 10% (cca 40.000 la nivel naţional şi 1.000 la nivelul judeţului Gorj) din absolvenţii învăţământului superior din România sunt şomeri, salariile şi democraţia în şcoli face sistemul de învăţământ neatractiv iar calitatea multora de la catedră (netitulari şi suplinitori) a devenit un pericol social, profesorii beau şi fumează cu elevii, există relaţii intime între elevi şi profesori, în învăţământul superior peste 22% dintre profesorii universitari (cca 5.000 la număr) au vârsta peste 70 de ani. În ultimii 15 ani s-a umplut ţara de doctori în diferite ştiinţe, se cumpără doctoratele mai uşor decât carnetele de şoferi. Formăm în şcoala românească medici care emigrează în vest după terminarea studiilor. Nu ne vindem ţara! Facem cadou occidentului cea mai importantă resursa inepuizabilă a acestui popor harnic şi inteligent. Ce tablou sinistru! Nici Bacovia nu ar fi în stare să-l redea cu fidelitate în opera sa. O lege a învăţământului în România este necesară, dar nu şi suficientă. Cititorii, sunt convins că m-au înţeles, mai trebuie şi politicienii şi guvernanţii. Stimaţi politicieni şi guvernanţi! Treziţi-vă până nu e prea târziu!” Nicu Bercea

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: