spot_img
15.8 C
Târgu Jiu
joi, iunie 13, 2024
Altele
    AcasăEvenimentManțog se judecă la CEDO pentru condamnarea din dosarul „Strămutați de lux”

    Manțog se judecă la CEDO pentru condamnarea din dosarul „Strămutați de lux”

    Ionel Manțog, fost lider al PDL Gorj, ex secretar de stat în Ministerul Economiei și fost director economic al Complexului Energetic Turceni, a acționat în judecată statul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Acesta este nemulțumit de modul în care a fost judecat în dosarul „strămutaților de lux“, în care a primit o condamnare de cinci ani de închisoare cu executare. Manțog a susținut că în același mod au procedat o mare parte dintre cei care au vile în cartierul Primăverii, printre care și Ion Călinoiu, fostul șef al județului Gorj, dar că justiția nu a împărțit dreptate cu aceleași unități de măsură. Din acest motiv, Manțog a apelat la CEDO, în speranța că va fi reabilitat.

    Vile de lux în locul unor bordeie

    Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat pe Manțog, în vara anului 2012, la cinci ani de închisoare şi trei ani interzicerea unor drepturi pentru abuz în serviciu în formă calificată și folosirea de informații considerate clasificate. Instanța a mai dispus confiscarea de la Ionel Manţog a sumei de 378.526, de care ar fi beneficiat nejustificat prin construirea vilei. În același dosar a mai fost condamnat la închisoare și Ion Vulpe, fostul director general al SNLO. Cei doi au cumpărat case și terenuri, la prețuri nesemnificative, în zonele care urmau să fie expropriate de unitatea în care lucrau pentru extinderea lucrărilor miniere.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!