spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentMarin Condescu, cercetat de procurorii de județ

    Marin Condescu, cercetat de procurorii de județ

    Președintele Clubului Pandurii Târgu-Jiu, Marin Condescu, răspunde, de la 1 august, în faţa procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. Magistratul care a avut dosarul până acum şi-a declinat competenţa în favoarea procurorilor ierarhic superiori pentru că se fac cercetări pentru o altă posibilă infracţiune. Este vorba despre înşelăciune şi nu complicitate la abuz în serviciu. Decizia declinării competenţei a fost luată pe 31 iulie iar acum urmează ca dosarul să fie repartizat unui alt procuror. Condescu a fost deja la audieri la IPJ Gorj şi după două ore de declaraţii a spus că a fost să lămurească lucrurile şi a reiterat că Pandurii nu a făcut nici o tranzacţie penală sau de care să nu ştie AGA. Mai mult, dacă iniţial contractul cu firma bucureşteană nu era recunoscut de reprezentanţii acestei, lucrurile s-au schimbat şi, potrivit anchetatorilor, au revenit asupra declaraţiilor. Lucrurile sunt complicate în acest dosar întrucât nu există un prejudiciu, suma preluată ca şi creanţă fiind returnată, dar cu mari întârzieri. Surse din rândul anchetatorilor susţin că în zilele următoare Marin Condescu a fost citat, din nou, pentru a explica ce s-a întâmplat cu acel contract de 1,6 milioane de lei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: