spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăEvenimentMorega a acceptat internarea! Va ajunge în fața unei comisii medicale, marți,...

    Morega a acceptat internarea! Va ajunge în fața unei comisii medicale, marți, la ora 11.00

    „În urma probatoriului administrat în cauză, bărbatul, în vârstă de 78 de ani, a fost internat la o unitate medicală de specialitate, în vederea efectuării unei expertize psihiatrice”, a transmis IPJ Gorj, după ce Dan Ilie Morega, fost deputat și fost prefect de Gorj, a ajuns luni la Poliția Rutieră Târgu Jiu, fiind oprit în trafic în timp ce conducea propria mașină. El are dreptul de a conduce retras, la cererea unui medic psihiatru, cerere pe care o contestă, însă, pe motiv că nu a fost supus unei expertize psihiatrice pentru a se lua această decizie.

    Procurorul de caz a cerut inițial reținerea pentru 24 de ore a șoferului Dan Ilie Morega, dar la cererea avocaților, urmare și a vârstei înaintate a acestuia, a acceptat internarea voluntară a fostului deput la SJU Târgu Jiu și consultul, marți, de către o comise medicală. Morega va ajunge în fața acestei comisii mixte, marți, la ora 11.00.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: