AcasăEvenimentO elevă de clasa a IX-a a bătut două colege mai mari...

O elevă de clasa a IX-a a bătut două colege mai mari de la Liceul Tehnologic Roșia de Amaradia! Pe una a băgat-o în spital

Incidente grave la Liceul Tehnologic Roșia de Amaradia, unde o elevă este cercetată de poliție pentru lovire și alte violențe la adresa a doua colege mai mari. Primarul comunei Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, a confirmat astăzi că polițiștii au ajuns la școală și au făcut cercetări, după ce o elevă de clasa a X-a a fost internată în spital, părinții sunând la 112, fata spunând că ar fi fost bătută în pauză, în sala de clasă, de o colegă de la clasa a IX-a.

Fata, în cauză, ar fi pornit acte de violență, de săptămâna trecută la adresa colegelor mai mari doar pentru a se impune în fața acestora, spune primarul, în timp ce localnicii vorbesc că adolescenta agresoare ar fi făcut asta din gelozie. Adolescenta are de altfel un copil minor, pentru care a beneficiat de îngrijiri într-un centru al DGASPC Gorj, și o relație cu un tânăr pentru care ar fi comis actele de violență.

Deși motivația este neclară, faptele există și au fost comise într-o sală de clasă, în pauză, fetele implicate beneficiind de consiliere psihologică. Primarul comunei susține că a discutat cu directorul liceului care a anunțat că ar fi luat măsurile care se impun în astfel de cazuri dar, din păcate, lucrurile ar fi degerat până la incidentul de luni, finalizat cu eleva ajunsă la spital.

Ancheta poliției este în curs, dar exista riscul ca eleva agresoare sa fie chiar reținută pentru faptele comise.

 

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente