spot_img
12.5 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentOperaţiune fulger de depistat drogaţi şi alcoolici

    Operaţiune fulger de depistat drogaţi şi alcoolici

    Timp de o săptămână, poliţiştii de la Rutieră vor căuta să depisteze drogaţii şi alcoolicii, care se plimbă nestingheriţi la volanul autoturismelor. Acţiunea este pusă la cale de TISPOL (European Traffic Police Network), care de altfel va coordona acţiunea cu pricina. Acţiunea se va desfăşura la nivel european, în peste 25 de state, România fiind una dintre ţările angrenate în activitate.

    Conform datelor TISPOL, la nivel european, conducerea sub influenţa alcoolului sau a drogurilor reprezintă unul dintre principalii factori generatori ai accidentelor rutiere, alături de viteza excesivă şi nepurtarea centurii de siguranţă. „Activităţile din această săptămâna vin în completarea acţiunilor, organizate în mod uzual de fiecare stat în parte şi au rolul de a creşte gradul de conştientizare a pericolelor generate de conducerea sub influenţa alcoolului sau a drogurilor, atât medicamente care provoacă efecte secundare similare administrării de droguri, cât şi droguri propriu-zise”, a completat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, subcomisar, Daniel Ionuţ Tică. Oficialii TISPOL recomandă şoferilor să citească prospectul medicamentelor sau să consulte un medic, pentru a afla dacă medicamentul pe care îl iau provoacă stări de somnolenţă sau alte efecte care pot diminua capacitatea de a conduce. O acţiune similară a avut loc anul trecut, când peste 420.000 de şoferi din 21 de state europene au fost verificaţi, constatându-se 7.699 de încălcări ale legislaţiei referitoare la alcool şi 561 referitoare la consumul de droguri la volan.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: