spot_img
Altele
    AcasăEvenimentPărinţii elevilor din Motru, faţă în faţă cu poliţiştii

    Părinţii elevilor din Motru, faţă în faţă cu poliţiştii

    Poliţiştii din cadrul Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii al I.P.J. Gorj, au organizat şi desfăşurat ieri, o activitate informativ-preventivă cu părinţii elevilor din cadrul Colegiului Tehnic Motru. Scopul acţiunii l-a constituit creşterea gradului de informare a acestora cu privire la măsurile pe care, atât ei, cât şi copiii lor trebuie să le adopte pentru ca, aceştia din urmă să nu devină victime ale vreunor fapte antisociale. Pe parcursul întâlnirii au fost dezbătute teme privind prevenirea delincvenţei juvenile şi victimizării minorului. Tot cu această ocazie, poliţiştii au prezentat celor peste 100 de părinţi prezenţi la întâlnire, materiale audio-video, unul referitor la paralela dintre devianţă şi delincvenţă, iar cel de-al doilea cu privire la caracteristicile şi consecinţele celor mai des înfăptuite infracţiuni în rândul minorilor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: