spot_img
19.7 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 1, 2024
Altele
    AcasăEvenimentPerversul din Mătăsari, trimis după gratii

    Perversul din Mătăsari, trimis după gratii

    Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Mătăsari a ajuns pe mâna poliţiei, după ce se masturba în faţa femeilor pe care le urmărea. Individul a fost denunţat de una dintre cele cinci victime în vârstă de 24 de ani din Mătăsari.

    Tânăra a povestit poliţiştilor că a fost urmărită de un individ, care mai apoi a început să se masturbeze în faţa ei. Oamenii legii au prins în cele din urmă perversul şi acum este cercetat pentru ultraj şi perversiuni sexuale. Cercetările poliţiştilor au scos la iveală alte patru victime cu vârste între 19 şi 51 de ani din localitate pe care în perioada anilor 2011 – 2012 le urmărea pentru a se masturba în prezenţa acestora. „Poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Mătăsari au fost sesizaţi de către o tânără de 24 ani, din localitate, cu privire la faptul că în noaptea de 25/26.08.2012, a fost urmărită de un bărbat a cărei identitate nu o cunoaşte şi că acesta a săvârşit acte de perversiune sexuală în timp ce o urmărea. În urma activităţilor de cercetare şi investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat suspectul ca fiind D.V., de 35 ani, din comuna Mătăsari, judeţul Gorj. Acesta a fost depistat de poliţişti pe raza localităţii de domiciliu, fiind condus la sediul secţiei de poliţie pentru audieri. Pe parcursul cercetărilor efectuate, poliţiştii au mai identificat alte patru femei, cu vârste cuprinse între 19 şi 51 ani, toate din comuna Mătăsari, care au relatat că suspectul, în cursul anilor 2011-2012, a comis fapte de acest gen, în locuri publice, producând o stare de teamă şi indignare în rândul victimelor. În baza probatoriului administrat, poliţiştii au emis pe numele bărbatului, ordonanţă de reţinere pe timp de 24 de ore, pentru comiterea infracţiunilor de perversiune sexuală şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, a declarat Daniel Ionuţ Tică, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Individul a fost reţinut pentru 24 de ore urmând a fi prezentat în faţa procurorilor cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: