Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că pe DN 67 Bălești, a avut loc un eveniment rutier cu victime.
„La fața locului s-a deplasat echipa operativă, care din primele cercetări a stabilit faptul că un bărbat de 44 de ani, din comuna Stănești, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Bălești, din direcția Motru-Târgu-Jiu, nu a acordat prioritate de trecere și acroșat o femeie de 52 de ani, din comuna Bălești, care se angajase în traversarea străzii, prin loc permis, marcat și semnalizat corespunzător.
În urma evenimentului, femeia a fost rănită ușor, aceasta fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Gorj.