AcasăEvenimentPloile fac din nou ravagii la Târgu Jiu: străzi inundate în cartierul...

Ploile fac din nou ravagii la Târgu Jiu: străzi inundate în cartierul Primăverii

Ploile abundente au provocat din nou probleme în municipiul Târgu Jiu, unde mai multe zone au fost afectate de acumulările de apă. Cartierul Primăverii se numără printre cele mai lovite, o stradă fiind transformată, pentru scurt timp, într-un adevărat torent.

La fața locului au intervenit echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj, care au acționat pentru evacuarea apei dintr-o curte inundată.

„Avem echipaje în cartierul Primăverii, unde intervenim pentru evacuarea apei dintr-o curte. Din fericire, până în acest moment nu există pericol pentru locuințe”, au precizat reprezentanții ISU Gorj.

Situații similare au fost înregistrate și în alte zone ale municipiului. Autoritățile monitorizează evoluția fenomenelor meteo, în condițiile în care, și în urmă cu aproximativ trei săptămâni, ploile au provocat inundații în Târgu Jiu.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente