Marius Dimulescu împreună cu un grup de cetățeni din Aninoasa a donat sânge, ieri, la spitalul din Craiova pentru copilul familiei Jugravu, în vârstă de doar un an de zile, care suferă de o boală genetică gravă. Copilul se află internat alaturi de mama sa în unitatea medicală din Bănie iar sângele îi este vital în aceste zile spun aparținătorii dar și șeful administrației locale din Aninoasa.
Primarul face în continuare apel la cetățenii să doneze sânge chiar și la Târgu Jiu la Centrul de Transfuzie Sanguină sau la orice spital din Gorj, cu mențiunea de a specifica numele pacientului Ionuț Vlad Jugravu și Spitalul Județean Craiova.
„Am donat pentru Ionuț Vlad Jugravu. Îmi doresc din toată inima să se facă bine. Cardul pe care l-am primit, în valoare de 280 lei îl voi dona unei familii din localitatea noastră”, a specificat primarul comunei Aninoasa. 

