Un scandal de proporții care s-a lăsat cu pumni și picioare împărțite în stânga și și-n dreapta a avut loc pe terasa unui bar din comuna Bolboși. Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore.
„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Motru au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 46 de ani, din municipiul Motru, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Din cercetări, polițiștii au stabilit că, la data de 30 iulie a.c., bănuitul ar fi agresat fizic un bărbat de 41 de ani, din comuna Bolboși, în timp ce se afla pe terasa unui local public din localitatea Bolboși.
Cercetările sunt continuate de polițiști în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuitului, sub supravegherea unității de parchet competente“, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.