spot_img
16.7 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăEvenimentReținut pentru evaziune fiscală

    Reținut pentru evaziune fiscală

    Administratorul unei firme cu punct de lucru în Târgu-Jiu a ajuns în arestul poliției sub acuzația de evaziune fiscală. În fapt, ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Gorj, cu sprijinul de specialitate al D.I.P.I-Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Gorj, au documentat activitatea infracţională a administratorului cu pricina. Totul a fost posibil după ce, urmare a cercetărilor efectuate a rezultat că suspectul Ţ.N., de 58 ani, din Râmnicu-Vâlcea, judeţul Vâlcea, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale cu punct de lucru în Târgu-Jiu, în perioada 01.01.2009-05.12.2010, nu a declarat la organele fiscale impozitele şi taxele datorate, prin ascunderea sursei impozabile, în sensul că în deconturile de TVA şi declaraţiile 101, privind impozitul pe profit a menţionat date nereale, acestea fiind mai mici decât sumele reale înscrise în balanţele de verificare şi bilanţuri, cauzând bugetului consolidat al statului, un prejudiciu a cărui valoare a fost estimată la suma de peste 363.000 lei. De asemenea, continuând cercetările, poliţiştii au stabilit că suspectul a reţinut şi nu a virat în termenul legal impozitele cu stopaj la sursă (dividende), cauzând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în valoare de peste 134.000 lei. Afaceristul a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația de evaziune fiscală, urmând a fi condus în fața procurorilor cu propunere de arestare preventivă pentru următoarele 29 de zile.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: