spot_img
13.2 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăEvenimentS-a autoaccidentat din cauza consumului de alcool

    S-a autoaccidentat din cauza consumului de alcool

    Poliţiştii din Bâlteni au fost sesizaţi prin Numărul Unic de Urgenţă 112 de către un medic în cadrul Spitalului Judeţean, Secţia Primiri Urgenţe, cu privire la faptul că, la această secţie, a fost transferat, de la Spitalul Rovinari, C.D., de 19 ani, din comuna Bâlteni, posibil victima unui accident de circulaţie. Poliţiştii au pornit cercetările şi au aflat că tânărul, în jurul orelor 21:00, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe DE 79, în localitatea Bîlteni, din direcţia Filiaşi în direcţia Târgu-Jiu, s-a dezechilibrat şi a căzut pe acostament, fără să fi fost acroşat de vreun vehicul. În urma impactului cu solul, biciclistul a suferit leziuni. Întrucât prezenta halenă alcoolică, tânărului de 19 ani i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea îmbibaţiei alcoolice. Poliţiştii continuă cercetările, în cauză fiind constituit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: