spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentS-au izbit violent cu mașina de un stâlp

    S-au izbit violent cu mașina de un stâlp

    Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu cercetează împrejurările în care a avut loc un accident de circulație pe raza comunei Peștișani, soldat cu două victime. Echipa operativă constituită la nivelul Biroului Rutier s-a deplasat la faţa locului, ocazie cu care s-a stabilit că numita F.M.A., de 20 ani, din oraşul Tismana, în timp ce conducea autoturismul proprietatea lui G.S., pe DN 67 D – localitatea Peştişani, din direcţia Tismana – Târgu-Jiu, nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă la stânga, părăsind partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un stâlp electric de pe marginea drumului. În urma impactului a rezultat accidentarea conducătoarei auto şi a lui G.S., pasager pe scaunul din partea dreaptă faţă. Cele două victime au fost preluate de ambulanțe și transportate la spital pentru acordarea ajutorului medical. Conducătorului auto i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: