spot_img
9.1 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăEvenimentSârb amendat pentru şedere ilegală în România

    Sârb amendat pentru şedere ilegală în România

    Un bărbat de cetăţenie sârbă s-a ales cu o amendă de 400 de lei aplicată de către poliţiştii Oficiului Român pentru Imigrări, Biroul pentru Imigrări Gorj, după ce, la un control efectuat, s-a constatat că acesta a intrat în România fără viză. Oamenii legii au organizat, zilele trecute, un control cu forţe proprii pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor. Cu această ocazie, l-au depistat pe cetăţeanul sârb, în vârstă de 36 de ani, aflat în situaţie de şedere ilegală. „Cetăţeanul sârb a intrat în România fără viză, fiind posesor de paşaport biometric şi nu a părăsit ţara la expirarea celor 90 de zile cât avea drept de şedere în decurs de 6 luni începând cu data primei intrări în România. Ca urmare a celor constatate, împotriva celui în cauză s-a emis decizie de returnare de pe teritoriul României, prin care este obligat să părăsească ţara, în termen de 15 zile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj, subcomisarul Daniel Ionuţ Tică. Totodată, sârbul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 400 lei, conform prevederilor O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată. Biroul pentru Imigrări Gorj continuă activităţile de prevenire şi combatere a şederii ilegale a străinilor, utilizând toate resursele proprii de care dispune pe acest segment de activitate şi cooperând cu toate instituţiile interesate în menţinerea unui climat de ordine şi linişte publică în rândul comunităţii noastre.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: