În două luni și jumătate, Direcţia Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţă Alimentelor Gorj a înregistrat șase cazuri de pesta porcină la porci mistreți. Patru au fost găsiţi morţi în fondurile de vânătoare, iar doi mistreţi au fost depistaţi în urma testelor.
„Avem în evoluţie cazuri în mediul silvatic, e vorba de şase cazuri de mistreţi în şase fonduri de vânătoare. Cele mai multe situaţii sunt în zona de munte a judeţului, în zona 10 Sadu, 11 Cărpiniş, la fel şi Turcineşti, e un fond limitrof cu cele două menţionate, şi mai avem în zona Motru, la Trestioara şi Motru, în două fonduri cinegetice şi în fondul 25 Ştefăneşti încă un caz. În zonele Sadu şi Cărpiniş, diagnosticul a fost pus atât pe mistreţi vânaţi, cât şi pe cadavre de mistreţi recoltate de paznicul de vânătoare din fondul cinegetic”, a precizat Sorin Ştefănescu, directorul DSV SA Gorj, potrivit agerpres.ro.
Procedura prevede distrugerea prin incinerare şi îngropare a mistreţilor depistaţi pozitiv cu pestă porcină.
„În momentul în care se depistează o astfel de situaţie, un mistreţ pozitiv, se recomandă reducerea efectivului de mistreţi prin acţiuni de vânătoare susţinute şi identificarea eventualelor cadavre de mistreţi prin patrulări zilnice, adică o frecvenţă mai mare decât o aveau reprezentanţii fondului înainte să avem astfel de cazuri. Carcasele diagnosticate pozitiv sau cadavrele se ecarisează prin incinerare şi îngropare la faţa locului în cazul mistreţilor găsiţi morţi, iar la cei vânaţi, dacă nu este posibil să ajungă la o unitate de profil pentru a fi ecarisaţi, se procedează la fel, incinerare şi îngropare”, a adăugat directorul executiv adjunct al DSVSA Gorj.

