spot_img
12.4 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăEvenimentScandal cu pumni, topor și strângeri de gât într-o familie, la Crasna

    Scandal cu pumni, topor și strângeri de gât într-o familie, la Crasna

    Un scandal între doi concubini a degenerat în momentul în care ambii s-au agresat reciproc. În mijlocul conflictului a picat și un tânăr care si-ar fi dorit să își ajute mama. În final, s-au încheiat mai multe dosare penale.

    „La data de 16 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin apelul 112, de o femeie, de 48 de ani, municipiul Târgu Jiu, cu privire la faptul că a fost agresată fizic, de către concubinul său.
    Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că apelanta a avut un conflict verbal spontan, cu concubinul său în vârstă de 52 de ani, din comuna Crasna, care a degenerat, acesta lovind-o cu pumnii și picioarele în zona toracică și a membrelor superioare, provocându-i mai multe echimoze și escoriații.
    Totodată, fiul apelantei, de 25 de ani, aflându-se în vizită la mama sa și asistând la conflict, a intervenit pentru a-i despărți pe cei doi, moment în care bărbatul l-a strâns de gât, provocându-i echimoze și escoriații, provocându-i escoriații și la nivelul membrelor superioare. În urma conflictului, bărbatul l-a amenințat pe tânăr cu un topor, provocându-i o stare de temere.
    Față de cele întâmplate, s-a procedat la întocmirea formularului de evaluare a riscului, ocazie cu care a reieșit risc iminent de producere a unei infracțiuni, fiind emis un ordin de protective provizoriu față de agresor, căruia i se interzice să se apropie la mai puțin de 200 m de cele două victime, precum și de locuința de domiciliu a celor doi, de pe raza municipiului Târgu Jiu.
    Cele două persoane nu au avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate și nu au dorit transportarea la spital. De asemenea, în timpul conflictului, bărbatul de 52 de ani a fost agresat fizic de către concubina sa și fiul acesteia, prin aceea că a fost lovit cu pumnii în zona capului și a feței și tăiat cu toporul la nivelul palmei stângi, solicitând să fie transportat la o unitate spitalicească, pentru investigații medicale. Având în vedere aceste aspect, s-a procedat la întocmirea formularului de evaluare a riscului, ocazie cu care a reieșit risc iminent de producere a unei infracțiuni, fiind emis un ordin de protective provizoriu și față de femeia de 48 de ani și fiul său, cărora li se interzice să se apropie la mai puțin de 200 m de bărbatul de 52 de ani și de locuința sa de domiciliu, din comuna Crasna”, a transmis IPJ Gorj.

    În cauză s-au întocmit dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și amenințare.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: