spot_img
21.2 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentŞi-a bătut tatăl de l-a băgat în spital

    Şi-a bătut tatăl de l-a băgat în spital

    O ceartă iscată pe marginea unei proprietăţi s-a lăsat cu o bătaie în toată regula. S-a întâmplat într-o familie din comuna gorjeană Cătunele, unde un bărbat de 36 de ani şi-a băgat tatăl în spital, după ce l-a bătut bine.

    Scânteile s-au aprins de la amplasamentul unui gard, cu care bărbatul de 36 de ani nu a fost de acord. De aici şi până la bătaie nu a mai fost decât un pas. Tânărul şi-a lovit cu violenţă tatăl, provocându-i traumatisme ce l-au trimis direct în mâinile medicilor de la urgenţă. Loviturile violente, aplicate, i-au pus în pericol viaţa tatălui său. Cel puţin aşa au stabilit anchetatorii, care l-au reţinut pe agresor pentru 24 de ore sub acuzaţia de tentativă la infracţiunea de omor calificat. „Bărbatul de 36 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat”, a menţionat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, procuror, Cristina Ciobanu. Ieri, acesta a fost prezentat Tribunalului Gorj cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: