spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentŞi-a pierdut nepotul, dar l-au găsit poliţiştii

    Şi-a pierdut nepotul, dar l-au găsit poliţiştii

    O femeie din Târgu-Jiu a dat alarma la Poliţie, după ce a observat că nepotul său, în vârstă de şapte ani este de negăsit. Femeia a povestit oamenilor legii că, totul s-a întâmplat în timp ce se afla în Piaţa Mare la cumpărături împreună cu micuţul. ,,Având în vedere aspectele sesizate, au fost alertaţi imediat poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târgu-Jiu, cei ai serviciilor de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale şi criminalistic, dar şi poliţiştii Poliţiei oraşului Rovinari, unde minorul locuieşte fără forme legale. Au fost demarate activităţile de căutare şi de informare a persoanelor ar putea da relaţii despre copil, taximetrişti, angajaţi ai unităţilor de alimentaţie publică etc.”, a declarat Daniel Ionuţ Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. După câteva ore de căutări, angajata unui magazin situat în cartierul 9 Mai a spulberat misterul dispariţiei copilului, după ce a sunat la Poliţie, spunând că l-a găsit pe micuţ. ,,La faţa locului a ajuns imediat o patrulă din cadrul Biroului de Ordine Publică Târgu-Jiu. S-a constatat că este vorba despre minorul semnalat dispărut. Din verificări a rezultat că minorul nu a fost victimă a vreunei infracţiuni sau abuz”, a mai adăugat Daniel Ionuţ Tică. Poliţiştii l-au introdus în Centrul de Primire Minori în Regim de Urgenţă Târgu-Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: